Cea mai lungă scrisoare din lume pentru Moș Crăciun a fost scrisă de peste două mii de elevi, cu vârste între 8 și 14 ani din ...
”Suntem interesaţi să preluăm business-ul Nordis şi, ca urmare a acestui fapt, am înaintat o scrisoare de intenţie pentru Nordis Mamaia SRL şi Nordis Management SRL, firmele principale din grup. Am ...
O scrisoare anonimă care avertiza asupra unui posibil atentat a fost descoperită vineri după-amiază în catedrala Notre-Dame din Paris. Mesajul, redactat la computer și lăsat lângă lumânări, îi îndemna ...
Comisia Europeană a solicitat României să respecte regulile privind produsele de protecție a plantelor pentru a proteja sănătatea animalelor și a mediului. Mai mult, CE a anunțat că a deschis o ...
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a declarat, joi, că România este în negocieri avansate cu Ucraina pentru crearea unui joint venture între o companie românească și una ucraineană, dedicat ...
Mai sunt peste două luni până la Crăciun şi oraşul Craiova intră în febra pregătirilor pentru târgul sărbătorilor de iarnă. Prin urmare, în luna octombrie, în centrul oraşului vor apărea instalaţii, ...
Un părinte-profesor citat de USLIP (Uniunea Sindiatelor Libere din Învățământul Preuniversitar) atrage atenția că un copil de clasa a VIII-a ajunge să petreacă la școală 35 de ore pe sătpămână.
SEC confirmă că 2Z nu este necesar să se înregistreze ca titlu de valoare. Folosit ca recompensă funcțională, 2Z alimentează infrastructura descentralizată a DoubleZero. Scrisoarea poate servi drept ...
O victorie a forțelor pro-ruse ar zdruncina securitatea regională, ar amenința flancul estic al NATO și ar oferi Kremlinului un nou punct de sprijin pentru agresiune împotriva României și Ucrainei.
Municipiul Hunedoara ar putea avea parte de o gură de oxigen în plan economic, după ce compania Richter Haus., în parteneriat cu mai mulți investitori internaționali, a transmis o scrisoare de ...
Doresc să vă invit la reuniunea informală a șefilor de stat sau de guvern din 1 octombrie. Prim-ministrul Frederiksen ne va găzdui la Copenhaga cu această ocazie. Ne vom concentra pe două aspecte: ...
Un ghid turistic a fost amendat cu 1.000 de euro pentru o recenzie de 3 stele pe Google acordată unui terapeut, în Germania. Ștergerea recenziilor negative s-a transformat într-o afacere profitabilă.